Cel puțin 22 de persoane au murit, iar alte 22 au fost rănite, miercuri, în urma unei explozii izbucnite într-o uzină chimică din provincia Hebei, aflată în nordul Chinei, relatează site-ul agenției Reuters. Incendiul a cuprins de asemenea 50 de vehicule, a informat agenția Xinhua, citând surse din Guvern.
Presa din China a informat că incendiul a fost stins. Incidentul a avut loc în orașul Zhangjiakou, care se află la aproximativ 156 de km față de Beijing.
Răniții au fost transportați la spital, iar autoritățile din China fac eforturi pentru a găsi și ajuta posibile alte victime. „Eforturile de căutare şi ajutor, precum şi o anchetă privind cauzele accidentului sunt în curs”, spun reprezentanții serviciilor de urgență chineze.
Ultima explozie de acest gen care a avut loc în China s-a produs în luna iulie, la o uzină chimică în provincia Sichuan, și s-a soldat cu 19 morţi şi 12 răniţi. În 2015 o altă explozie la un depozit de produse chimice din Tianjin a provocat moartea a 165 de oameni.